Organizatorii UNTOLD FESTIVAL au anunțat programul complet al celor patru zile de festival. Robbie Williams, 3 Are Legend, Armin van Buuren, Martin Garrix, Steve Aoki, Timmy Trumpet, Don Diablo, David Guetta vor fi printre artiștii care vor performa pe scena principală a festivalului în acest an.
Dintre artiștii români care vor fi prezenți la UNTOLD FESTIVAL 2019 sunt Paraziții, Subcarpați, Smiley, Macanache, Zimbru. The Motans și Mihail vor concerta și ei pe una din scenele secundare și vor aduce acordurile și accentele inconfundabile ale muzicii lor.

Armin van Buuren va urca pe scenă în a doua zi de festival de la ora 12,00 noaptea și va încheia show-ul la 8:00 dimineața, așa cum și-a obișnuit deja fanii. Robbie Williams va concerta duminică, în ultima zi de festival, în jurul orei 22:00.

Programul complet al festivalului poate fi consultat aici.

Este an aniversar pentru UNTOLD FESTIVAL, motiv pentru care organizatorii promit un festival incendiar în acest an, cel mai bun de până acum. 8 scene vor fi amplasate:
Main Stage – propune o călătorie în spațiu și timp, ghidată de muzică și spectacol de artificii și lumini.
Galaxy – aduce acordurile muzicale din zona underground techno, house, tech-house și vor urca pe scenă nume reprezentative pentru acest stil.
Alchemy – stilurile hip-hop, drum&bass, trap, grime, electronic bass vor răsuna pe această scenă.
Daydreaming – spiritualitatea, multiculturalitatea va fi adusă pe scenă în acordurile muzicii electronice, slow house și playa-tech.
Forest stage - va fi locul artiștilor și band-urilor care vor combina ritmurile indie pop cu reggae mergând spre note din zona de new jazz și muzică electronică.
Time – așa cum se și numește, este locul în care timpul și spațiul dispar. Va fi doar muzică.
Fortune stage – este dedicată muzicii trance și altor genuri similare cum ar fi house progresiv, melodic techno.
Earth Spirits – va răsuna în ritmuri ancestrale și moderne ale muzicii de pretutindeni la instrumente excentrice precum: harp of mouth, harmonic flutes, didgeridoo (un instrument din Australia, specific aborigenilor), zampoña (un instrument foarte vechi, asemănator naiului și care provine din zona Peru și alte zone ale Munților Anzi).

UNTOLD va avea loc în perioada 1 – 4 august, de joi până duminică, în Cluj-Napoca. Biletele se pot achiziționa online de-aici.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Etichetat cu
totcemiscă

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania! Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.

Publicat în Festivaluri

Despre noi

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania!

Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.  

POINT COMMUNICATIONS SRL-D
CUI: 36079057
Cluj Napoca, Judetul Cluj, România
Mobil: +40 742.168.801
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Instagram