ELEMENTUM, festival ”în ritmul familiei”, desfășurat în perioada 21-23 iunie 2019, la Complex Lac Luncani, în județul Cluj, s-a bucurat de o popularitate extraordinară în rândul părinților, care au optat, majoritar, pentru bilete de o zi sau pachete de familie. 
Peste 3.000 de persoane au trecut pragul primei ediții a celui mai îndrăgit festival pentru întreaga familie, Elementum!

”Cele 4 elemente clasice ale naturii, AER, APĂ, PĂMÂNT și FOC, plus cel adus special pentru festival, SUFLET, și-au făcut treaba, scopul pentru care au fost chemate în același loc: au oferit membrilor a mii de familii momente de relaxare, distracție și conexiune ÎMPREUNĂ! Mai mult decât atât, acel împreună al lor a devenit și al nostru, ne-au primit- pe noi, cei de la Elementum, în familiile lor: am râs și ne-am distrat, dar am și rezolvat toate problemele apărute împreună. Căci da, au mai fost și mici impasuri, doar oameni suntem și în mijlocul naturii ne-am găsit să facem un festival! ;) Dar, la final, am primit atât de multe reacții pozitive, încât ne-am hotărât să creeăm haștagul #elementummemories în loc de “formular” de feedback, iar oamenii au început instant să ne trimită fotografii, filmulețe, păreri, sugestii de la și despre festival. Le ”colectăm”, alături de tot ce ne ajunge și pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și facem o secțiune dedicată pe site, asfel încât ediția viitoare să fie făcută și mai mult ÎMPREUNĂ, ca într-o (mare) familie! Deocamdată, am reușit, cu ajutorul naturii și a participanților, să facem o primă ediție peste așteptări și peste prognozele meteo”, spune Annamaria Crainic, organizatorul festivalului. 

Căldura a făcut ca cea mai căutată activitate să fie AQUAGLIDE- ul, parcul nautic gonflabil. Au fost multe alte activități care au trezit interesul pe parcursul festivalului: ateliere creativ-educative, atelierele green school, atelierele gastronomice, ateliere muzicale , ateliere de lectură, Sumo Arena, Laser Tag ground, zboruri cu avioanele ultra-ușoare de tip ULM, salturi cu parașuta în tandem de la 3.000 m altitudine, antrenamente de yoga, zumba, rowing, cycling și dans re-creativ.

Fiecare zi de activități a fost completată, la cele două scene amenajate, de artiști îndrăgiți: Ioana Ignat, Dj Project & GIULIA , Arpy & Zip BAND, Țapinarii, MINISTAR Cluj, Funtasticii și Golden Party, MR. Nicu, Zănatec, Caravana Anima, Teatrul de păpuși Puck.

Ineditul acestei ediții a Elementum a fost reprezentat de activitățile gândite, realizate și organizate cap-coadă de liceenii din programul de educație altfel, ELEMENTUM Young Creators, coordonat de Mădălina Hodorog: seara de film (Hotel Transylvania proiectat în aer liber), concursul de mâncat hot dog, și Retro Party.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
totcemiscă

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania! Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.

Publicat în Festivaluri

Despre noi

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania!

Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.  

POINT COMMUNICATIONS SRL-D
CUI: 36079057
Cluj Napoca, Judetul Cluj, România
Mobil: +40 742.168.801
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Instagram