Sarah Brightman revine în România cu un concert ce are loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca pe 22 octombrie 2019, la o zi după o reprezentație similară la Sala Palatului din capitală. Evenimentul face parte din turneul mondial de promovare a celui mai recent album, "HYMN".
Lansat pe 9 noiembrie 2018, albumul "HYMN" este cel de-al cincisprezecelea material din cariera artistei, după ce în 2013 a reușit să cucerească topurile internaționale cu albumul "Dreamchaser".

"Abia aștept să împărtășesc acest album cu toată lumea. HYMN este un material incredibil de eclectic, care combină o varietate de stiluri și sunt foarte entuziasmată să interpretez piesele live, în turneu. Fiecare proiect pe care l-am făcut este foarte personal, așa că mi-am dorit ca rezultatul să sune cât mai frumos și înălțător. Pentru mine, HYMN sugerează bucurie - sentimentul speranței și a luminii, ceva extrem de familiar și protector și sper că acest sentiment să reiasă și din muzica mea", a declarat Sarah Brightman.

Tonul mistic și înălțător al albumului este setat încă de la prima piesă - o piesă care aparține trupei Barclay James Harvest, din Marea Britanie. Albumul conține, de asemenea, piese ale unor compozitori de renume precum Eric Whitacre ("Fly To Paradise"), superstarul japonez Yoshiki ("Miracle") și DJ-ul german Paul Kalkbrenner ("Sky and Sand"). Albumul se încheie cu un duet între Brightman și Andrea Bocelli, interpretând piesa "Time To Say Goodbye".

Bilete concert Sarah Brightman la Cluj-Napoca
VIP - 525 lei
Categoria I - 425 lei
Categoria II - 325 lei
Categoria III - 245 lei
Categoria IV - 195 lei
Categoria V - 145 lei

Biletele se pot achiziționa de pe entertix.ro

Sarah Brightman este recunoscută în special pentru interpretările sale în interval de 3 octave și pentru pionieratul său în îmbinarea genului clasic cu cel modern. Soprana este singura artistă care a reușit să cucerească topurile Billboard atât pe partea de muzică dance, cât și clasică, obținând peste 180 de discuri de aur și platină în peste 40 de țări. Reinterpretarea artistei de pe soundtrack-ul "The Phantom Of The Opera" a înregistrat vânzări de peste 40 milioane de exemplare, la nivel internațional. Duetul său cu Andrea Bocelli, "Time To Say Goodbye", a devenit un succes internațional ce a reușit să vândă peste 12 milioane de copii în lumea întreagă.

sursa: infomusic.ro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
totcemiscă

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania! Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.

Publicat în Concerte

Despre noi

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania!

Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.  

POINT COMMUNICATIONS SRL-D
CUI: 36079057
Cluj Napoca, Judetul Cluj, România
Mobil: +40 742.168.801
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Instagram