Anul acesta, organizatorii au pregătit un program de concerte foarte variat, cu multe influențe, iar ca noutate este nota de hip-hop adusă de unele trupe.
”Sunt foarte bucuros că am reușit să aducem atâta diversitate în acest festival. Dincolo de alegerile noastre subiective, este un line-up construit pe un principiu uman: ne-am gândit, în primul rând, ce i-ar bucura pe oameni, de aceea, am oferit varietate multă acestui festival. Ne dorim să creăm o atmosferă foarte bună, stări de spirit pozitive. Din acest motiv, în acest an, toate trupele care închid concertele în Parcul Central sunt foarte dinamice, sunt grupuri mari, care te stimuleză să dansezi, mai degrabă, decât să stai jos și să asculți muzică. Am ales să facem în acest fel pentru ca oamenii să meargă acasă zâmbind, seara, după eveniment” – Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park.

Ce ne recomandă directorul festivalului în materie de alegere pentru acest festival:

Aș menționa câteva trupe mai puțin cunoscute pe care n-ar trebui să le ratați: Alfa Mist, două proiecte din Olanda - Galowstreet și Koffie, cu multe instrumente de suflat, de petrecere. Dacă ar fi să organizăm o petrecere, în loc de DJ, am aduce astfel de trupe.

Alte recomandări sunt proiectele românești. În cadrul festivalului va fi o scenă dedicată centenarului, unde va avea loc un concert pe seară, în fiecare din cele 4 zile dedicate centenarului. Prima seară va fi dedicată lui George Enescu – Bogdan Vaida, a doua seară va fi un tribut adus Mariei TănaseNOD – Maria Cassandra & Sorin Romanescu, a treia seară este seara Johnny Răducanu – Nicolas Simion – Sorin Romanescu Duo ”Tribute to Johnny”.

Dacă ar fi să facă un top 5 concerte de la care să nu lipsești, Alin Vaida ne sugerează, fără să facă o ierarhie: Gala de deschidere cu Juan de Marcos – 21 iunie, ora 20,00, Opera Maghiară, Alfa Mist – 22 iunie, de la ora 20,00, în curtea Muzeului de Artă,  ziua Pata Rât – 26 iunie, Nouvelle Vague30 iunie, Parcul Central, de la ora 22,30, la pachet cu proiectul de dinainte, respectiv Kroke, și Gallowstreet - 28 iunie, Parcul Central, de la ora 22,30. Acesta din urmă se lasă cu o surpriză din partea organizatorilor.

Ce vă mai recomandăm noi, este să nu o ratați nici pe Sona Jobarteh care va cânta sâmbătă seara, 23 iunie, de la ora 20,00, în curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, o artistă născută în Africa, singura femeie din lume care cântă la un instrument muzical ce a aparținut până la ea, în totalitate, bărbaților. Este vorba despre Kora, un instrument muzical cu 21 de corzi, asemănător harpei, originar din Africa de Vest, cu un sunet unic și un efect impresionant. Cântăreața africană combină muzica tradițională africană cu blues-ul și muzica Afro Pop.

O altă recomandare pe care v-o facem este MUSEcology: byron, Lucia, Silent Strike & Muse Quartet, luni, 25 iunie de la ora 20,00 în curtea Muzeului de Artă. În cele două ore de concert, MUSEcology își va purta publicul într-o călătorie complexă, prin patru genuri muzicale, unite de influența muzicii clasice în fiecare stil. byron, Lucia și Silent Strike își vor cânta propriile piese într-o abordare originală, oferită de faptul că trupele vor fi acompaniate, pe rând, de Muse Quartet. Astfel, muzica clasică va face legătura dintre proiectele rock alternativ, pop și electro.

Vă reamintim că pentru concertele de la Opera Maghiară și Muzeul de Artă accesul se face pe bază de bilete pe care le găsiți aici: bilete

Celelalte concerte, organizate în aer liber, sunt cu acces liber pe bază de bilet neobligatoriu (10, 30 sau 100 de lei). Donațiile participanților vor intra în Fondul Jazz in the Park și vor fi folosite pentru susținerea celor 6 proiecte artistice care au fost alese câștigătoare în acest an.

sursa foto: Jazz in the Park (facebook)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Publicat în Concerte, Info regionale

Despre noi

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania!

Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.  

POINT COMMUNICATIONS SRL-D
CUI: 36079057
Cluj Napoca, Judetul Cluj, România
Mobil: +40 742.168.801
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Instagram