Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/r44385totc/public_html/components/com_k2/models/item.php on line 763
Chiar dacă afară e încă atmosferă de început de toamnă, deși suntem deja în luna noiembrie, asta nu ne împiedică cu nimic să ne facem planuri de iarnă, pentru că mai repede sau mai târziu, iarna va veni, cu siguranță.
Cei de la “Școala de Iarnă Bulgărașu” au lansat câteva programe în acest sens pentru sezonul de iarnă care bate la ușă. Astfel, în această iarnă copiii și părinții se vor putea bucura de programe atractive, tabere și cursuri de schi.
Una dintre taberele pe care școala de schi le va pune la dispoziția iubitorilor acestui sport de iarnă va fi tabăra de schi din Austria - Zillertal Arena, din perioada 15-21 decembrie. Locația aproape că nu mai are nevoie de prezentare, fiind cea mai cunoscută stațiune de schi a Austriei.
Iată condițiile participării în tabăra din Austria: Participanții în tabără trebuie să se încadreze obligatoriu la un nivel mediu sau avansat în schi. Se vor asigura 6 nopți de cazare și 5 zile de schi.
Prețul taberei este de 470 Euro și include: cazare cu demipensiune, monitor și skipass (pentru cei născuți după 2001) și 520 Euro pentru adulți (include cazare cu demipensiune și skipass).
Există posibilitatea ca adulții să se cazeze și separat într-o vilă de 8 locuri. Nu sunt incluse: transportul, prânzuri și echipamentul. Transport cu microbuz 125-140 Euro din Toplița, Târgu Mureș și Cluj-Napoca. Transport echipament 40 Euro.

Pe lângă tabere, “Școala de Iarnă Bulgărașu”, anunță și cursurile de schi pentru acest sezon:

26 - 30 decembrie 2019
02 - 06 ianuarie 2020
07 - 11 ianuarie 2020

Cursurile se vor desfășura zilnic, pe pârtia Toplița, între orele 10:00-15:00, cu pauză de o oră, în intervalul 12:00-13:00. Pe durata pauzei, copiii pot să rămână cu instructorul, sau pot fi preluați de către părinți. Cursurile se vor desfășura diferențiat, conform grupelor stabilite în urma evaluării făcute în prima zi, când copiii vor fi distribuiți în funcție de nivelul fiecăruia, în grupe de începători sau avansați și vor lucra cu același instructor pe toată perioada desfășurării cursurilor. Copiii vor fi aduși la pârtie la ora 09:45 în fiecare dimineață, în punctul de întâlnire stabilit, de unde vor fi preluați de către instructori.
Părinții vor avea ocazia să afle informații despre aptitudinile/performanțele copilului.
Cost cursuri:
Grupă Avansați – 500 lei
Grupă Inițiere – 700 lei
Prețurile nu includ urcările cu teleschiul și masa de prânz.

Instructorii de schi le sugerează părinților să țină cont de faptul că fiecare copil învață în ritmul propriu, că programul îl solicită fizic, iar condițiile meteo sunt un factor important. De aceea este foarte important să-și încurajeze și să- și susțină copilul indiferent de rezultatele și progresele înregistrate în timpul cursului.

Despre “Școala de Iarnă Bulgărașu”
Bulgărașu este o stare de spirit născută din dragostea unor tineri pentru sport, natură și voie bună. Pasiunea lor comună este schiul. Majoritatea schiază de mici, unii dintre ei având părinți profesori de sport, membri salvamont sau chiar schiori de performanță. Mulți dintre ei au copilărit împreună, au fost la școală împreună, ori s-au împrietenit chiar pe pârtiile de schi. Aceasta stare de spirit se materializează de aproape 8 ani prin tabere tematice pentru copii, activități și concursuri sportive.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Mai multe din această categorie: « TEDxYouth@Cluj 2019 - Find Your Voice

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/r44385totc/public_html/templates/totcemisca/html/com_k2/templates/magazine/item.php on line 456
totcemiscă

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania! Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.

Publicat în Diverse

Articole înrudite

Despre noi

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania!

Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.  

POINT COMMUNICATIONS SRL-D
CUI: 36079057
Cluj Napoca, Judetul Cluj, România
Mobil: +40 742.168.801
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Instagram