Rebecca Sears, formator senior al Institutului Relațional Imago International, vine pentru a treia oară la Cluj, pentru a susține unul dintre cele mai revelatoare workshop-uri, dedicate oricărei persoane ce își dorește relații profunde și pline de sens.
De-a lungul a două zile, atelierul interactiv Keeping The Love You Find va încuraja participanții, fie că sunt single sau într-o relație, să pornească într-una dintre cele mai provocatoare călătorii: cea către sine. Prin intermediul modulelor ce includ prezentări, exerciții individuale de introspecție, lucrul în grupuri mici sau perechi, precum și activități cu întregul grup, participanții vor afla cum descoperim și cum păstrăm iubirea, cum ajungem în echilibru cu propria persoană și cum ne putem încuraja sinele să exploreze dincolo de zonele sale de confort.

Atelierul se va desfășura în perioada 20-21 octombrie 2018 la Cluj-Napoca.

Îți este adresat acest workshop dacă: 
- Vrei să afli de ce ești atras de anumite tipologii de persoane;
- Vrei să îți dezvolți abilitățile relaționale, fie că te afli deja într-o relație semnificativă sau încă o cauți:
- Vrei să înțelegi motivul pentru care ești pasionat/ă de unele lucruri, de ce experimentezi cu fervoare unele experiențe, în timp ce altele nu te atrag deloc, și cum ajungi să îți limitezi propria dezvoltare personală, alegând mereu să nu depășești zona de confort;
- Ești pregătit să descoperi și să îți confrunți propriile tale vulnerabilități, pentru a-ți permite conectarea cu un eu despre care poate nu știi (încă) foarte multe lucruri;
- Îți dorești o înțelegere mai profundă a modului în care re-creezi trecutul în relațiile tale actuale;
- Vrei să schimbi pattern-ul ce îți guvernează alegerea partenerilor și să trăiești asumat relații în care te implici;
- Ești în acel moment al vieții tale în care decizi că cea mai importantă relație a ta este cea cu tine însuți / însăți și că, vindecând răni, îți oferi oportunitatea de a te putea bucura, pe deplin, de relații profunde și de conectare reală cu tine, dar și cu ceilalți;
- Te afli într-o relație și simți că o poți duce la nivelul următor, în care comunicarea eficientă, gestionarea conflictelor și micile lupte de putere nu anulează sentimentul de siguranță și iubire pe care îl împărtășești cu partenerul tău.

Terapia relațională IMAGO pornește de la experiențele noastre emoționale din copilărie, primii șase ani fiind vitali în portretizarea experiențelor noastre adulte. Aici putem identifica sursa personalităților anxioase, cu probleme de atașament, evitante, sau care internalizează. În conceptul IMAGO, o relație ne pune la dispoziție tot ceea ce avem nevoie cu adevărat pentru a ne vindeca, iar relația cu noi înșine, înainte de cea construită cu un partener, nu face nici ea excepție. Felul în care am filtrat la vârste mici, emoțional și social, relațiile și iubirea pot fi uneori factori de influență în calea găsirii identității noastre, blocând parțial accesul la relații profunde și asumate.
Imago este o invitație la auto-descoperire, în care relațiile nu sunt scopul, ci sunt drumul sau calea către cea mai bună variantă a noastră. În această aventură, cea mai semnificativă, profundă și intensă relație încurajată va fi cea cu noi înșine, pentru că vrem nu doar să rămânem în viață, ci să să putem exprima neîngrădit privilegiul de a ne simți, cu adevărat, vii.

Toate detaliile despre acest eveniment, opțiuni de bilete și prețuri, le puteți afla aici.

sursa: facebook event Holo
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Etichetat cu
Mai multe din această categorie: « Greutatea kilogramelor
totcemiscă

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania! Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Despre noi

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania!

Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.  

POINT COMMUNICATIONS SRL-D
CUI: 36079057
Cluj Napoca, Judetul Cluj, România
Mobil: +40 742.168.801
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…