În 31 mai a avut loc conferinţa de închidere a proiectului „România împotriva risipei de hrană”, desfăşurat de Asociaţia MaiMultVerde în parteneriat cu foodwaste.ch din Elveţia şi Ce-Re (Centrul de Resurse pentru Participare Publică), în perioada martie 2016 – mai 2017. În cadrul conferinţei au fost prezentate rezultatele proiectului şi totodată a fost dezbătută situaţia privind amânarea publicării de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a normelor metodologice de aplicare a legii 217/2016 privind combaterea risipei de hrană în România. Conferinţa s-a încheiat cu o masă comunitară organizată pentru beneficiarii Asociației Carusel, 100 de persoane care se confruntă cu vulnerabilități multiple.
În perioada martie 2016 – mai 2017, Asociaţia MaiMultVerde a desfăşurat proiectul „România împotriva risipei de hrană”, o amplă campanie care a avut ca obiectiv general creşterea rolului şi a gradului de informare şi implicare a societăţii civile şi a publicului larg în elaborarea şi implementarea politicilor publice în domeniul reducerii risipei de hrană din România.

Obiectivul a fost atins printr-o serie de activități derulate în perioada martie 2016 – mai 2017, care au inclus: identificarea surselor si cauzelor risipei de hrană precum şi a căilor de reducere prin realizarea unui studiu la nivel național pe lanţul de distribuţie, de la producători şi importatori la consumatorii din mediul urban, sesiuni de antreprenoriat şi advocacy susţinute de partenerii proiectului. Mesajul proiectului a ajuns la peste 1000.000 de persoane, prin informarea publicului larg despre problema risipei de hrană în cadrul unei caravane educaţionale în şapte oraşe din ţară (Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara şi Craiova), prin participarea la târguri agroalimentare, acţiuni de informare în hipermagazine, şi prin realizarea unui documentar pe tema risipei de hrană în România şi a unor clipuri animate care prezintă sfaturi pentru reducerea risipei.

Cel mai important rezultat a fost însă proiectul de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 elaborat de Asociația MaiMultVerde împreună cu un grup de organizaţii care derulează proiecte sau servicii care conduc la diminuarea risipei de alimente (SOMARO – Magazin Social, Ateliere fără Frontiere, Carusel, Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Terra Mileniul III, Banca pentru Alimente, Asociaţia Consumatorilor de Produse Alimentare din România – „Optimum Cibum”). Prezentarea rezultatelor proiectului a avut loc în cadrul unei conferinţe organizată pe 31 mai, în prezenţa reprezentanţilor părţilor interesate de problema risipei de hrană. Cu acest prilej, organizațiile prezente la conferință și implicate în redactarea normelor au transmis un mesaj privind necesitatea existenței unui cadru legislativ în care acestea să-și poată desfășura activitatea. Acest lucru vine în contextul în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat luni, 22 mai 2017, o informare de presă prin care susține prelungirea termenelor de realizare a normelor metodologice până la data de 31 decembrie 2017, prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență precizând că aceste măsuri sunt luate din cauza inaplicabilității Legii nr.217/2016 în forma actuală.

„Guvernul ar fi trebuit să țină cont de opiniile ambelor părți, să se dea un pas în spate și să găsească cea mai bună soluție – nu în favoarea uneia sau a alteia dintre părți, ci pentru reducerea risipei alimentare. În schimb, s-a poziționat oficial de partea interesului companiilor din industria alimentară, ignorând problemele pe care legea le-ar putea rezolva. Cerem MADR să includă ONG-urile în dezbaterile legate de modificarea legii.” declară Oana Preda, Directorul Centrului de Resurse pentru Participare Publică.

Prezent la conferinţa organizată de Asociaţia MaiMultVerde, Florin Alexe, iniţiatorul legii privind risipa de hrană, a declarat că „Legea se poate aplica, toate aceste prevederi au fost dezbatute timp de 2 ani împreună cu toate părțile interesate. Nu e normal ca expertiza ONG-urilor să fie pur și simplu ignorată. Fiecare zi care trece înseamnă ca tone de alimente care ar putea ajunge pe mesele oamenilor care au nevoie devin încontinuare deșeuri, fie se incinerează, fie ajung la groapa de gunoi. Am facut apel la MADR și la actorii sectorului de producție agro-alimentar să se pună la aceeași masă cu ONG-urile pentru a găsi cât mai repede o soluție comună pentru aplicarea legii.”

În aceeaşi măsură, organizaţiile care activează în acest domeniu au dorit să transmită punctul de vedere.

„Marfa respectivă poate să rezolve, prin diferite modele de asistență și de economie socială, situația dificilă a multor familii care au nevoie de hrană și care, momentan, au fost excluse din discuție prin lipsa unui cadru legislativ.” declară Simon Suitner, Directorul Asociației SOMARO – Magazinul.

“Este absolut necesară corelarea cu legislația în vigoare privind regimul și ierarhia deșeurilor, precum și aplicarea pricipiului “poluatorul plătește”; astfel, contravaloarea transportului direcționării alimentelor către donatari trebuie suportată de către potențialul generator de deșeuri alimentare conform preverilor Directivei 2004/35/CE transpusă în legislația națională prin OUG nr. 68/2007 modificată și actualizată.” declară Raluca Ouriaghli, Director General, Ateliere Fără Frontiere.

Încheirea conferinţei şi a proiectului a fost marcată printr-o masă comunitară organizată pentru beneficiarii Asociației Carusel, 100 de persoane care se confruntă cu vulnerabilități multiple.

Proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, în valoare de 164.464,98 CHF, iar valoarea contribuţiei proprii este de 18.309,42CHF.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Etichetat cu
totcemiscă

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania! Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Despre noi

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania!

Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.  

POINT COMMUNICATIONS SRL-D
CUI: 36079057
Cluj Napoca, Judetul Cluj, România
Mobil: +40 742.168.801
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…