Cea de-a șasea ediție a fetivalului Jazz in the Park începe azi, 21 iunie. Timp de 11 zile, sute de muzicieni vor concerta la Cluj-Napoca, în diverse locuri din oraș: Opera Maghiară (21 iunie), în curtea Muzeului de Artă (din 22 iunie și până în 27 iunie, inclusiv), pe malul Someșului (22-24 iunie), în stradă – pe B-dul Eroilor și în fața Casei Matei Corvin (luni, 25 iunie), la Pata Rât (marți, 26 iunie), în Parcul Central (de joi, 28 iunie și până duminică, 1 iulie).
Gala de deschidere de azi, 21 iunie, e cu Juan de Marcos, unul dintre fondatorii și arhitecții proiectului Buena Vista Social Club. El va cânta deseară la festival împreună cu grupul Afro-Cuban All Stars. Formația aduce în prim-plan un ansamblu de 14 muzicieni din generații diferite. Artiștii demonstrează că recuperarea trecutului nu s-a făcut fără a produce o legătură solidă între jazz, muzica contemporană și cea tradițională care uimește și bucură la fiecare show un public de toate vârstele.

Concertul de deschidere cu Juan de Marcos este sold out. În următoarele zile concertele se mută pe malul Someșului și în Curtea Muzeului de Artă.

Curtea Muzeului de Artă (de vineri și până miercuri, 22-27 iunie)

Curtea Muzeului de Artă va găzdui 6 concerte: Vineri, 22 iunie concertează ALFA MIST, rising star-ul jazz-ului londonez; Sâmbătă – Sona Jobartech, prima femeie care cântă la Kora, un instrument muzical cu 21 de corzi, original din Africa de Vest , asemănător cu harpa; Duminică – talentatul muzician camerunez premiat cu Grammy, Richard Bona, luni e timpul pentru MUSEcology – byron, Lucia și Silent Strike acompaniați, pe rând, de Muse Quartet și vom descoperi cum sună muzica rock, pop, și electro în combinație cu cea clasică; Marți va avea loc concertul Soweto Kinch, iar miercuri pianistul elevețian Nik Bartsch’ s Robin        pune artele marțiale – aikido –pe ritmuri muzicale.

La concertele de la Muzeul de Artă și la Opera Maghiară accesul este pe bază de bilet sau abonament.

Malul Someșului (de vineri până duminică, 22-24 iunie)

Concursul Internațional Jazz in the Park are loc pe RiverStage – malul Someșului. Concertele au loc între orele 18,30-23,00, iar intrarea este liberă. Participanții pot cumpăra un bilet neobligatoriu, cu 10, 30 sau 100 de lei și susțin astfel Fondul Jazz in the Park. Dacă aleg să facă asta, banii merg spre finanțarea de proiecte artistice și creative. Fiecare susținător primește, în schimb, una dintre cele 3 brățări Jazz in the Park 2018 (albastră, galbenă sau roșie).

Arta în stradă luni, pe Bulevardul Eroilor și la Casa Matei Corvin (luni, 25 iunie)

După un weeekend plin de concerte pe malul Someșului și la muzeu, luni, 25 iunie arta iese în stradă și au loc concerte pe bulevardul Eroilor și în fața Casei Matei Corvin (de pe strada Sextil Pușcariu). Concertele încep de la ora 17,30 și durează până la ora 22,00. Printre artiștii pe care-i putem asculta se numără Adam Ben Ezra, Dan Byron, JazBIT, Heion, Indjstione, Sidewalk Troubadours

Pata Rât (marți, 26 iunie)

A șasea zi de festival este dedicată concertelor de la Pata Rât cu magicianul țambalului, Mihai Mihalache Band, JazzBIT și taraful lui Siminic.

Pentru persoanele care doresc să ajungă la Pata Rât organizatorii pun la dispoziție, în colaborare cu Compania de Transport Public, autobuze care vor circula din 20 în 20 de minute, începând cu ora 17,40 cu plecare din stația CTP de la Cinema Florin Piersic. La întorcere vor circula până după ora 23,00 și vor opri în stația Mareșal Constantin Prezan, înainte de sensul giratoriu din Mărăști.

Parcul Central (de joi, 28 iunie și până duminică 1 iulie)

De joi, 28 iunie și până duminică 1 iulie Parcul Central va fi animat de 4 scene pe care vor cânta artiști precum Nouvelle Vague, The Herbaliser, Bill Laurence, Forq, Fanfara Ciocărlia, Galowwstreet, Mop Mop, Karpov not Kasparov și mulți alții. La miez de noapte va fi activă scena România 100, cu ocazia Centenarului, care face o trecere în revistă a ultimilor 100 de ani de muzică românească.

Colin’s Gastro Pub (22-24 iunie, 28-1 iulie)

După concertele de pe malul Someșului și din parc, distracția se mută la Colin’s la jam sessions cu artiști și public.

Pentru concertele de la Muzeul de Artă sunt puse în vânzare bilete, iar concertele din Parcul Central, de pe malul Someșului, din stradă și de la Pata Rât sunt cu acces liber și posibilitatea de a cumpăra bilete neobligatorii de susținere a Fondului Jazz in the Park.

sursa: comunicat de presă Jazz in the Park
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Despre noi

Clătește-ți ochii, mintea și sufletul cu altfel de informații!

Află tot ce mișcă în Cluj și alte orașe din Transilvania!

Te interesează altceva decât scandal, politică sau cancan? Atunci ești pe frecvența care trebuie! Ne propunem să-ți aducem în prim plan activități la care poți să fii și tu părtaș. Aici găsești informații despre aproape orice te-ar putea interesa.  

POINT COMMUNICATIONS SRL-D
CUI: 36079057
Cluj Napoca, Judetul Cluj, România
Mobil: +40 742.168.801
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…